Despre mine


     Am ales profesia de medic la inceput din pasiune pentru stiintele umane, ulterior mi-am urmat vocaţia pentru aceasta meserie si mi-am asumat misiunea să-mi folosesc cunostintele dobandite pe parcursul anilor de studiu pentru obtinerea starii de sanatate a pacientilor. In primul rand prin masuri de preventie si profilaxie, apoi pentru a asigura ingrijirea si tratamentul afectiunilor intercurente, controlul periodic a pacientilor cu boli cronice astfel incat sa nu apara complicatii si nu in ultimul rand pentru a asigura cea mai buna ingrijire a pacientilor aflati in stadiul terminal. 

    Din pasiune pentru aceasta meserie sunt mereu la curent cu noutatile in lumea medicala si intr-o continua perfectionare, dar mereu în concordanţă cu recomandările de bună practică medicală recunoscute internaţional.
      Aceasta este de fapt esenţa medicinei de familie, sa te implici, sa combini cunostintele cu flerul medical in a stabili diagnosticul corect si să îngrijeşti pacientii tai asemeni unei familii, doar ca de dimensiuni mai mari.
      Siteul Doctor E - medic de familie s-a nascut din dorinta de a oferi pacientilor mei informatii medicale corecte privitoare la boli si cel mai important lucru de a le pune la dispozitie recomandari personalizate pentru fiecare afectiune in parte. 

      Din pacate cabinetul medicului de familie de multe ori este sufocat cu multa hartogaraie si nu exista intotdeauna suficient timp pentru a explica boala pacientului sau pentru a prezenta toate recomandarile corespunzatoare. Consider ca pe langa tratamentul medicamentos, recomandarile legate de stilul de viata, alimentatie asociat la suplimente pe baza de plante, vitamine si minerale sunt foarte importante si pot aduce o ameliorare daca nu chiar o vindecare spectaculoasa.  
Asadar dragi mamici, tatici, bunici si scumpii mei pacienti va astept la o altfel de consultatie, cu o cu totul alta abordare, cu raspunsuri la intrebari   si sper ca impreuna prin sugestiile, sfaturile, criticile dumneavoastra sa reusim sa fim sanatosi.

Va invit cu drag sa urmariti site-ul Doctor E si sa nu uitati sa respectati mereu recomandarile medicului.

 Dr Diana Enachescu

     medic specialist
  medicina de familie
        0748246642

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu